Fecioara Maria era rodul miilor de ani de credinţă şi rugăciune al dreptilor care in fiecare generaţie incepând de la strămoşul Adam au cerut mila Lui Dumnezeu asupra neamului omenesc şi eliberarea din robia păcatului şi a morţii. În tânara Maria se reuniseră plânsul rugător al lui Adam cel izgonit din Rai, strigătele de durere ale profeţilor, truda necunoscută a generaţiilor de rugători ai poporului lui Avraam care aşteptau mântuirea.
Evanghelia rânduită la sărbătoarea Buneivestiri, surprinde delicat taine din viaţa de osteneală duhovnicească a Fecioarei Maria. Deşi nu foloseşte multe cuvinte, Sf. Evanghelist Luca, ne îngăduie să întrevedem faptul că Fecioara Maria avea o înaltă vieţuire duhovnicească, ostenelile ei, rugăciunea neîncetată şi cu adevărat curată la care ajunsese, postul desăvârşit, toată viaţa ei tainică o invredniciseră, deşi tânără ca vârstă, sa primească descoperiri şi să fie cercetată de îngeri.
Felul în care Sf. Evanghelist Luca descrie intâlnirea dintre Fecioara Maria şi Arhanghelul Gavriil ne descoperă faptul ca Fecioara era familiarizată cu vederea îngerilor. Altfel, de ce nu s-ar fi tulburat de apariţia îngerului care este de natură să înfricoşeze pe orice om - ne amintim doar de reacţia proorocului Daniel care a căzut cu faţa la pământ când l-a văzut pe Arhanghelul Gavriil (Daniel, 8,27) - ci doar a fost intrigată de salutul ingeruluii, pe care il socoteşte neobişnuit, faţă de alte vedenii. Modul în care a reacţiona Maria indica faptul că noutatea nu era vederea ingerului, ci doar salutul lui.
Dar pentru ca cineva să se invrednicească să vadă îngeri, trebuie să aibă o aleasă viaţă duhovnicească, să fi parcurs spinosul drum al curăţirii de patimi, să fi dobândit o anume familiaritate duhovnicească cu Dumnezeu, să devină inrudită duhovniceşte cu îngerii. Toate acestea erau virtuţi dobândite de Feciara Maria. Dobândite prin lungi nopţi de priveghere şi rugăciune, nopţi in care cuvântul psalmistului David făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua şi noaptea (Ps. 41, 3) devenise lucrare permanentă, în care starea de trezvie - atenţia duhovnicească - străjuia ca nici un gand necurat să nu ajungă în inimă.
Credinţa ei, efortul permanent de înălţare spre Dumnezeu au pregătit-o pe Pururea Fecioara să primească marele dar al întrupării Cuvântului. Putem spune că Fecioara Maria era rodul miilor de ani de credinţă şi rugăciune al dreptilor care in fiecare generaţie incepând de la strămoşul Adam au cerut mila Lui Dumnezeu asupra neamului omenesc şi eliberarea din robia păcatului şi a morţii. În tânara Maria se reuniseră plânsul rugător al lui Adam cel izgonit din Rai, strigătele de durere ale profeţilor, truda necunoscută a generaţiilor de rugători ai poporului lui Avraam care aşteptau mântuirea.
Si astfel, la plinirea vremii, a intrebarea: Adame, unde eşti? Dumnezeu a primit răspunsul asteptat incă din Rai: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău.
